fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Cine realizeaza sedinta de informare privind medierea?

Odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila in februarie 2013, au intervenit modificari atat in procedura de desfasurare a proceselor, cat si in ceea ce priveste procedura prealabila ce trebuie realizata inainte de a incepe un proces.

Una din aceste proceduri prealabile este participarea la sedinta de informare privind medierea.

Potrivit noilor reglementari, societatile comerciale si persoanele fizice sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea inainte de declansarea unui proces in fata instantelor judecatoresti in vederea solutionarii pe aceasta cale a litigiilor in materie civila, de familie sau in materie penala.

Astfel ca incepand cu 1 august 2013, inregistrarea unei actiuni judecatoresti cu nerealizarea procedurii prealabile privind participarea la sedinta de informare privind medierea va atrage sanctiunea respingerii cererii formulata ca inadmisibila.

Sanctiunea nu se aplica proceselor incepute inainte de aceasta data. Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata, la alegerea uneia sau ambelor parti de catre avocat.

Părţile aflate în litigiu se pot prezenta împreună la avocatul ales sa efectueze sedinta de informare privind medierea. Daca se prezintă numai una dintre părţi, atunci avocatul va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă în vederea participarii la sedinta de informare asupra avantajelor medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile.

Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii acesteia.
Dacă partea invitata refuză în scris, în mod explicit, medierea ori nu răspunde invitaţiei, participarea la sedinta de mediere se consideră neacceptată.

In acest caz, avocatul va elibera partii solicitante un proces-verbal ca dovada a realizarii procedurii legale.

Daca insa ambele parti participa la sedinta de informare privind medierea, dar nu doresc sa-si solutioneze litigiul prin mediere, ci opteaza pentru actiunea in instanta, atunci avocatul va elibera un certificat de informare pe care partea interesata il va depune la instanta de judecata odata cu cererea de chemare in judecata.

Acceptarea participarii sau participarea la sedinta de informare privind medierea nu reprezinta recunoasterea dreptului care ar face obiectul litigiului.

Potrivit Legii nr. 192/2006, sedinta de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie in urmatoarele materii:

a) in domeniul protectiei consumatorilor cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor,

b) in materia dreptului familiei:continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune,

c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate,

d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura,

e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca,

f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei,

g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

Participarea la sedinta de informare privind medierea nu este obligatorie in cazul:

a) litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii insolventei,

b) actiunilor referitoare la Registrul Comertului,

c) ordonantei de plata,

d) cererii cu valoare redusa.

e) in litigiile civile a caror valoare este peste 50.000 lei.

Sedinta de informare privind medierea poate fi realizata, de asemenea, de mediator, notar, consilier juridic, judecator sau procuror.

UPDATE! Decizia Curtii Constitutionale nr.266/07.05.2014 a declarat neconstitutionala obligarea partilor de a participa la sedinta de informare privind medierea.

Curtea considera ca procedura prealabila obligatorie a informarii asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedica in calea realizarii si obtinerii de catre cetatean a drepturilor sale in justitie.

Biroul nostru de avocatura ofera servicii juridice si informatii utile in ceea ce priveste realizarea sedintei de informare privind medierea.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.