fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Masuri privind protectia consumatorilor!

Guvernul a modificat si completat legislatia privind vanzarea produselor si garantiilor asociate acestora, in scopul unei mai bune protectii a consumatorilor si a clarificarii unor aspecte atat pentru operatorul economic, cat si pentru consumator.

Aceste clarificari legislative au fost facute avand in vedere aspectele semnalate în sesizarile si reclamatiile inregistrate la Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor.

Proiectul de act normativ a fost publicat spre consultare publică.

Principalele elemente de noutate aduse de Ordonanta privind modificarea si completarea Legii 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiilor asociate acestora, vizeaza:

a) introducerea perioadei maxime de 15 zile calendaristice in care vanzatorul are obligatia sa repare sau sa inlocuiasca un produs aflat in perioada de garantie comerciala, daca acesta nu corespunde conditiilor de conformitate mentionate în declaratia referitoare la garantie sau in publicitatea aferenta.

Legislatia aflata acum in vigoare preciza ca orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta intr-o perioada de timp stabilita de comun acord, in scris, intre vanzator si comerciant, luandu-se in considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fara insa a preciza durata maxima a acestei perioade.

b) mentionarea unei prevederi potrivit careia produsele de folosinta indelungata trebuie sa fie insotite de certificatul de garantie emis în baza garantiei comerciale si, daca reglementarile in vigoare prevad, de declaratia de conformitate, precum si de cartea tehnica ori de instructiunile de folosite, instalare, exploatare, intretinere, eliberate de producator.

c) introducerea unei precizari explicite, respectiv ca timpul de nefunctionare, din cauza lipsei de conformitate aparute in cadrul termenului de garantie, prelungeste termenul de garantie legala de conformitate si, daca exista, si pe cel al garantiei legale.

Prin urmare, aceste termene curg din momentul in care a fost adusa la cunostinta vanzatorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentarii produsului la vanzator/unitatea service pana la aducerea produsului an stare de utilizare normal si, respectiv, al notificarii în scris in vederea ridicării produsului sau predarii lui efective catre consumator.

d) in ceea ce priveste produsele de folosinta indelungata, se specifica in lege faptul ca in cazul in care acestea inlocuiesc produsele defecte in perioada termenului de garantie, vor beneficia de un nou termen de garantie care curge de la data preschimbarii produsului.

Produsele de folosinta indelungata defectate in termenul de garantie legala de conformitate, atunci cand nu pot fi reparate sau cand durata cumulata de nefunctionare din cauza deficientelor aparute în termenul de garantie legala de conformitate depaseste 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garantie in care produsul nu functioneaza, de exemplu: 2,4 luni de nefunctionare din 24 luni (2 ani) de garantie legala), la cererea consumatorului, vor fi inlocuite de vanzator sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.

Termenul de garantie curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosita indelungata obtinute prin tragere la sorti la tombole, castigate la concursuri si similar sau acordate cu reducere de pret ori gratuit de către operatorii economici.

Prevederile Ordonanței adoptate de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

sursa: www.gov.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.