fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Cum puteti scapa de executarea Suport Colect?

Anularea executarii silite pornita de Suport Colect poate fi obtinuta pe calea contestatiei la executare reglementata de Codul de procedura civila.

Aceasta este procedura legala prin care debitorul vatamat prin executare poate contesta executarea silita inceputa de Suport Colect,  incheierile date de executorul judecatoresc, precum si orice act de executare.

Inainte de inceperea executarii silite, clientul imprumutat va primi o notificare privind scadenta anticipata a creditului.

Clientul trebuie sa verifice atunci cand se gaseste în faza de executare silita daca a primit o asemenea notificare, in caz contrar acesta este unul din motivele pentru care se poate obtine anularea executarii pornita de Suport Colect pe calea contestaţie la executare.

Contestatia poate fi formulata in cazul executarii silite prin poprire, dar si in cazul executarii silite mobiliare sau imobiliare.

Dupa inceperea executarii de catre Suport Colect, debitorul poate cere prin contestatie si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii daca aceasta a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.

De asemenea, contestatia la executarea silita se poate formula in cazul in care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare sau sa indeplineasca un act de executare silita.

Contestatia se poate face si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, respectiv contractul de credit.

In acest caz se pot invoca prin contestatia la executarea silita pornita de Suport Colect si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui.

Nu se poate face o noua contestatie de catre debitor pentru motive care au existat la data primei contestatii. Cu toate acestea, debitorul isi poate modifica cererea initiala adaugand motive noi de contestatie daca, in privinta acestora din urma, este respectat termenul de exercitare a contestatiei la executare.

Executarea silita nu se poate face decat daca Suport Colect detine o creanta este certa, lichida si exigibila.

Creanta este certa atunci cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu, respectiv contractul de credit.

Creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui.

Creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau cand banca a declarat creditul scadent anticipat.

Contestatia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data la care debitorul:

1) a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta;

2) a primit comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi;

3) a primit incheierea de incuviintare a executarii sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit incheierea de incuviintare a executarii si nici somatia sau executarea se face fara somatie.

Contestatia la executarea silita impotriva incheierilor executorului judecatoresc, in cazurile in care acestea nu sunt definitive, se poate face in termen de 5 zile de la comunicare.

Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu (contractul de credit) se poate face oricand in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, respectiv 3 ani.

Instanta sesizata va solicita de indata executorului judecatoresc sa ii transmita, in termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate si va solicita  contestatorului sa achite taxa judiciara de timbru potrivit OUG nr.80/2013.

Partile vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere. La cererea partilor sau atunci cand apreciaza ca este necesar, instanta va putea solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc.

Pana la solutionarea contestatiei la executarea silita pornita de Suport Colect sau a altei cereri privind executarea, la solicitarea debitorului, instanta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.

Pentru a se dispune suspendarea, debitorul trebuie sa depuna in prealabil o cautiune, calculata la valoarea obiectului contestatiei.

Asupra cererii de suspendare instanta se pronunta prin incheiere. Partile vor fi intotdeauna citate, iar incheierea poate fi atacata numai cu apel, in termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de la comunicare pentru cea lipsa.

In cazuri urgente si daca s-a platit cautiunea, instanta poate dispune prin incheiere si fara citarea partilor suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare.

Incheierea prin care s-a dispus suspendarea executarii silite a Suport Colect se comunica din oficiu si de indata executorului judecatoresc.

Daca admite contestatia la executarea silita, instanta va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea executarii formulata de Suport Colect, va anula ori lamuri titlul executoriu.

Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum si a actelor de executare subsecvente.

Hotararea de admitere sau de respingere a contestatiei, ramasa definitiva, va fi comunicata si executorului judecatoresc.

In cazul in care contestatia la executarea silita este admisa, executorul judecatoresc este obligat sa se conformeze masurilor luate sau dispuse de instanta.

Atunci cand contestatia a fost respinsa, suma reprezentand cautiunea depusa ramane indisponibilizata.

Biroul nostru de avocatura ofera servicii juridice si informatii utile in ceea ce priveste contestatia la executarea silita si reprezentarea in fata instantelor de judecata.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

2 Raspunsuri

  1. Mihaela Alexandru

    Eu sunt în această situație. Am hotărârea definitivă și irevocabilă de suspendare a executării silite de către Suport Colect asupra unui imobil ce-mi aparține. Ca să obțin acordul Suport Colect de ridicare a ipotecii trebuie să fac proces neaparat sau există și o altă cale preliminară?
    Vă mulțumesc.

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.