fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Taxele auto se restituie in 2018!

Taxele auto platite de romani in trecut sunt restituite incepand din ianuarie 2018, prin intermediul unei proceduri administrative noi. Practic, potrivit normelor stabilite anul trecut, cererile de restituire pot fi transmise deja la organele fiscale competente, iar data limită de depunere este 31 august 2018. Proprietarii de masini vor primi inapoi banii achitati, mai exact, pentru taxa specială, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante si timbrul de mediu.

Romanii pot cere, in sfarsit, restituirea taxelor auto pe cale administrativa, conform OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentand taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule. Actul normativ este in vigoare din 7 august 2017.

Beneficiarii acestei ordonanțe sunt contribuabilii care au achitat respectivele taxe si care nu au si-au primit banii inapoi pana la intrarea în vigoare a acestei ordonante de urgenta. Ei trebuie să ceara in scris organului fiscal competent, pana la 31 august 2018, sub sanctiunea decaderii, restituirea sumelor achitate si a dobanzilor aferente acestora (de la data perceperii si pana la data primirii).

Cererile de restituire se depun la organele fiscale competente  si trebuie insotite (in original/copie) de documentul doveditor al platii taxei speciale, taxei pe poluare, taxei pentru emisiile poluante sau timbrului de mediu, respectiv chitanta fiscala/ordinul de plata si extrasul de cont, dupa caz, care sa ateste efectuarea platii. Pe langa aceste documente, proprietarii de masini trebuie sa depuna si copiile cartii de identitate a masinii si certificatului de inmatriculare.

Restituirea sumelor se realizeaza, in baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, astfel:

  • pentru taxa speciala pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;
  • pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Daca nu sunt de acord cu decizia emisă de organul fiscal privind restituirea banilor, contribuabilii pot să le conteste in 45 de zile de la comunicare. Mai departe, daca nu sunt de acord nici cu solutionarea contestatiilor, cei interesati pot sa intenteze actiune in instanta de contencios administrativ.

Timbrul de mediu a fost declarat parțial ilegal de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar decizia este obligatorie pentru statul roman. Astfel, a urmat eliminarea timbrului din legislație, la 1 februarie 2017, iar acum incep restituirile.

Sursa: www.avocatnet.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.