fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Contorizarea obligatorie a căldurii in apartamente pana in decembrie 2016!

Contorizarea caldurii din apartamente este obligatorie pana in decembrie 2016.

Astfel, in blocurile conectate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, potrivit Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, toate apartamentele trebuie să aibă montate contoare sau repartitoare până la sfarsitul acestui an.

Potrivit acestei legi, in imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie.

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte.

Asadar, contorizarea vizeaza doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament sau cu ajutorul unor surse proprii locale la nivel de scară/bloc.

Montarea contoarelor sau a repartitoarelor este obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie (sediu de firmă sau magazin).

Activitatea de montare, punere în funcţiune, reparare şi exploatare a sistemelor de repartizare a costurilor de încălzire este monitorizată şi verificată de către Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC)

Montarea repartitoarelor de costuri este in sarcina proprietarilor apartamentelor, sens in care este obligatorie stabilirea unei metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a asociaţiei de proprietari sau locatari, în baza metodologiei-cadru elaborata de ANRSC.

Pentru nerespectarea termenului de încheiere a acţiunii de contorizare individuală la nivel de apartament, persoanele fizice şi cele juridice risca amenzi de la 500 la 1.000 de lei, in baza Legii nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice.

Pentru informatii, ne puteti contacta prin formularul de contact, la numarul de telefon 0744.301.281 sau pe adresa de email office@iuliablaja.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.