Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art. 1. – (1) Prezenta lege are ca obiect reglementarea domeniului economiei sociale, stabilirea masurilor de promovare si de sprijinire a economiei sociale
(2) Prin prezenta lege se reglementeaza si conditiile de atestare, de catre autoritatile publice, a intreprinderilor sociale si a intreprinderilor sociale de insertie.

Art. 2. – (1) Economia sociala reprezinta ansamblul activitatilor organizate independent de sectorul public, al caror scop este sa serveasca interesul general, interesele unei colectivitati si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de ocupare a persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea de bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de lucrari
(2) Economia sociala are la baza initiativa privata, voluntara si solidara, cu un grad ridicat de autonomie si responsabilitate, precum si distribuirea limitata a profitului catre asociati.

Art. 3. – (1) In sensul prezentei legi, intreprinderile sociale pot fi:
a) societatile cooperative de gradul I, care functioneaza in baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata;
b) cooperativele de credit, care functioneaza in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) asociatiile si fundatiile, care functioneaza in baza Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 246/2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) casele de ajutor reciproc ale salariatilor, care functioneaza in baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariatilor si al uniunilor acestora, republicata;
e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt infiintate si functioneaza in baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) societatile agricole, care functioneaza in baza Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura, cu modificarile ulterioare;
g) orice alte categorii de persoane juridice care respecta, conform actelor legale de infiintare si organizare, cumulativ, definitia si principiile economiei sociale prevazute in prezenta lege
(2) Pot fi intreprinderi sociale federatiile si uniunile persoanelor juridice prevazute la alin. (1).

Art. 4. – Economia sociala se bazeaza pe urmatoarele principii:
a) prioritate acordata individului si obiectivelor sociale fata de cresterea profitului;
b) solidaritate si responsabilitate colectiva;
c) convergenta dintre interesele membrilor asociati si interesul general si/sau interesele unei colectivitati;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activitatilor desfasurate;
e) caracter voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
f) personalitate juridica distincta, autonomie de gestiune si independenta fata de autoritatile publice;
g) alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivitati sau in interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Art. 5. – (1) Economia sociala contribuie la dezvoltarea comunitatilor locale, crearea de locuri de munca, implicarea persoanelor apartinand grupului vulnerabil, prevazut de prezenta lege, in activitati cu caracter social si/sau activitati economice, facilitand accesul acestora la resursele si serviciile comunitatii
(2) Economia sociala are urmatoarele obiective:
a) consolidarea coeziunii economice si sociale;
b) ocuparea fortei de munca;
c) dezvoltarea serviciilor sociale
(3) Indeplinirea obiectivelor prevazute la alin. (2) se realizeaza, in principal, prin urmatoarele activitati de interes general:
a) producerea de bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de lucrari care contribuie la bunastarea comunitatii sau a membrilor acesteia;
b) promovarea, cu prioritate, a unor activitati care pot genera sau asigura locuri de munca pentru incadrarea persoanelor apartinand grupului vulnerabil;
c) dezvoltarea unor programe de formare profesionala dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru cresterea capacitatii de insertie pe piata muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Art. 6. – (1) In sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) activitate de interes general – orice activitate din domeniul economic, cultural-artistic, social, educational, stiintific, al sanatatii, sportului, locuirii, protectiei mediului, mentinerii traditiilor, al carei scop final este indeplinirea obiectivelor prevazute la art. 5 alin. (2);
b) activitate cu caracter social – activitate care urmareste interesul general, in realizarea nevoilor sociale ale grupurilor vulnerabile, a prevenirii si combaterii riscului de excluziune sociala si a promovarii incluziunii sociale;
c) activitate economica – orice activitate generatoare de venit;
d) intreprindere sociala – orice persoana juridica de drept privat care desfasoara activitati in domeniul economiei sociale, care detine un atestat de intreprindere sociala si respecta principiile prevazute la art. 4;
e) intreprindere sociala de insertie – intreprinderea sociala care indeplineste cumulativ conditiile prevazute la art. 10 alin. (1);
f) atestat de intreprindere sociala – forma prin care se recunoaste contributia intreprinderilor sociale la dezvoltarea domeniului economiei sociale;
g) marca sociala – forma de certificare a intreprinderilor sociale de insertie in scopul recunoasterii contributiei directe a acestora la realizarea interesului general si/sau la imbunatatirea situatiei grupului vulnerabil;
h) grup vulnerabil – persoane sau familii care sunt in risc de a-si pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, in conformitate cu prevederile art. 6 lit. p) din Legea asistentei sociale nr. 292/2011
(2) Apartenenta la grupul vulnerabil se dovedeste prin acte eliberate de autoritati sau, dupa caz, alte categorii de persoane juridice cu competente in domeniu. Modalitatea de certificare a apartenentei la grupul vulnerabil se reglementeaza prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 7. – Autoritatile administratiei publice centrale si locale sprijina activitatile de economie sociala prin:
a) recunoasterea rolului intreprinderilor sociale prin acordarea atestatului de intreprindere sociala;
b) recunoasterea rolului intreprinderilor sociale de insertie prin acordarea marcii sociale;
c) dezvoltarea mecanismelor de sprijinire a intreprinderilor sociale de insertie;
d) promovarea si sustinerea dezvoltarii resurselor umane din domeniul economiei sociale;
e) participarea la activitati de economie sociala prin colaborare in diferite forme, potrivit legii;
f) infiintarea de centre de informare si consiliere in domeniul economiei sociale.

CAPITOLUL II

Intreprinderea sociala

Art. 8. – (1) Statutul de intreprindere sociala se recunoaste prin acordarea unui atestat de intreprindere sociala, denumit in continuare atestat
(2) Atestatul se acorda la solicitarea persoanelor juridice prevazute la art. 3 pe baza actelor de infiintare si functionare
(3) Atestatul certifica scopul social al intreprinderii sociale si conformarea acesteia la principiile enuntate la art. 4
(4) Atestatul se acorda acelor intreprinderi sociale care dispun prin actele de infiintare si functionare respectarea urmatoarelor criterii:
a) actioneaza in scop social si/sau in interesul general al comunitatii;
b) aloca minimum 90% din profitul realizat scopului social si rezervei statutare;
c) se obliga sa transmita bunurile ramase in urma lichidarii catre una sau mai multe intreprinderi sociale;
d) aplica principiul echitatii sociale fata de angajati, asigurand niveluri de salarizare echitabile, intre care nu pot exista diferente care sa depaseasca raportul de 1 la 8
(5) Atestatul se elibereaza de catre agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, denumita in continuare agentie de ocupare, prin compartimentul pentru economie sociala, prevazut la art. 24 alin. (2)
(6) Atestatul se acorda pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, daca se face dovada ca sunt respectate conditiile care au stat la baza acordarii acestuia
(7) Procedura de acordare a atestatului, precum si conditiile de suspendare sau retragere a acestuia se reglementeaza prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 9. – (1) Intreprinderea sociala are urmatoarele obligatii:
a) de a comunica agentiei de ocupare orice modificari ale actelor de infiintare sau constitutive, in termen de 15 zile de la modificare;
b) de a comunica agentiei de ocupare rapoartele de activitate si situatiile financiare anuale; compartimentul judetean pentru economie sociala are obligatia sa asigure consultarea acestor documente de catre orice persoana interesata;
c) de a publica, in extras, in termen de 3 luni de la incheierea anului calendaristic, raportul social anual privind activitatea desfasurata si situatiile financiare anuale in Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale, prevazut la art. 27
(2) Intreprinderile sociale se supun controlului cu privire la respectarea conditiilor legale de desfasurare a activitatii, anual, pentru a se verifica respectarea criteriilor care au stat la baza eliberarii atestatului de intreprindere sociala
(3) Controalele prevazute la alin. (2) se realizeaza de catre organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

CAPITOLUL III

Intreprinderea sociala de insertie

SECTIUNEA 1

Definirea intreprinderii sociale de insertie

Art. 10. – (1) Intreprinderea sociala de insertie este intreprinderea sociala care:
a) are, permanent, cel putin 30% din personalul angajat apartinand grupului vulnerabil, astfel incat timpul de lucru cumulat al acestor angajati sa reprezinte cel putin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajatilor;
b) are ca scop lupta impotriva excluziunii, discriminarilor si somajului prin insertia socioprofesionala a persoanelor defavorizate
(2) Procedura de verificare a indeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1) se reglementeaza prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 11. – (1) Intreprinderile sociale de insertie au obligatia de a asigura, pentru persoanele angajate, care fac parte din grupul vulnerabil, masuri de acompaniament care sa asigure insertia profesionala si sociala
(2) Masurile de acompaniament pot fi: informarea, consilierea, accesul la formele de pregatire profesionala, adaptarea locului de munca la capacitatea persoanei, accesibilizarea locului de munca in functie de nevoile persoanelor, precum si alte masuri care au ca scop sprijinirea insertiei profesionale si sociale
(3) In vederea asigurarii masurilor de acompaniament, intreprinderile sociale de insertie colaboreaza cu serviciile publice de asistenta sociala de la nivel judetean si local, agentiile de ocupare, centrele de furnizare de servicii integrate de asistenta medicala, psihologica si sociala pentru consumatorii si consumatorii de droguri dependenti, cu specialisti in domenii precum psihologie, asistenta sociala, adictii, pedagogie, formare profesionala, ocupare, medicina, medicina muncii, economie sociala.

SECTIUNEA a 2-a

Marca sociala

Art. 12. – Statutul de intreprindere sociala de insertie se certifica prin acordarea marcii sociale.

Art. 13. – (1) Marca sociala cuprinde certificatul care atesta statutul de intreprindere sociala de insertie, cu o valabilitate de 3 ani de la data emiterii, precum si un element specific de identitate vizuala, care se aplica in mod obligatoriu asupra produselor realizate sau a lucrarilor executate ori a documentelor care demonstreaza prestarea unui serviciu
(2) Statutul de intreprindere sociala de insertie instituie urmatoarele obligatii:
a) de a comunica agentiei de ocupare orice modificari ale actelor de infiintare sau constitutive, precum si rapoartele de activitate si situatiile financiare anuale; compartimentul judetean pentru economie sociala are obligatia sa asigure consultarea acestor documente de catre orice persoana interesata;
b) de a publica, in extras, in termen de 3 luni de la incheierea anului calendaristic, raportul social anual privind activitatea desfasurata si situatiile financiare anuale in Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale, prevazut la art. 27. Modelul extrasului situatiilor financiare anuale se aproba prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice si al ministrului finantelor publice, la initiativa Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice
(3) Intreprinderile sociale de insertie se supun controlului cu privire la respectarea conditiilor legale de desfasurare a activitatii, anual, pentru a se verifica respectarea conditiilor care au stat la baza eliberarii marcii sociale
(4) Controalele prevazute la alin. (3) se realizeaza de catre organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Art. 14. – Procedurile de certificare si acordare a marcii sociale, a elementului specific de identitate vizuala, procedurile privind intocmirea Raportului social anual privind activitatea desfasurata, precum si conditiile de suspendare, retragere sau anulare a marcii sociale se reglementeaza prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

SECTIUNEA a 3-a

Finantarea intreprinderilor sociale de insertie si mecanismele de sprijinire si incurajare a acestora

Art. 15. – Intreprinderile sociale de insertie pot fi finantate din surse publice si/sau private, nationale ori internationale, potrivit normelor juridice aplicabile fiecareia dintre categoriile din care fac parte sursele de finantare.

Art. 16. – Intreprinderile sociale de insertie beneficiaza de gratuitate pentru emiterea marcii sociale si inregistrarea in Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale.

Art. 17. – (1) Autoritatea contractanta, astfel cum aceasta este definita in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, are dreptul de a impune, in cadrul documentatiei de atribuire, conditii speciale, prin care se urmareste obtinerea unor efecte de ordin social, care trebuie realizate de operatorii economici pentru indeplinirea contractului
(2) In formularea conditiilor speciale prevazute la alin. (1), autoritatea contractanta are obligatia respectarii prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 18. – Intreprinderile sociale de insertie pot beneficia de consiliere gratuita la constituirea si/sau la dezvoltarea afacerii, prin compartimentele de specialitate de la nivelul agentiei de ocupare.

Art. 19. -(1) Intreprinderile sociale de insertie pot beneficia de urmatoarele facilitati din partea autoritatilor administratiei publice locale:
a) atribuirea unor spatii si/sau terenuri aflate in domeniul public al unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in scopul desfasurarii activitatilor pentru care le-a fost acordata marca sociala;
b) sprijin, in promovarea produselor realizate si/sau furnizate, serviciilor prestate ori lucrarilor executate in comunitate, precum si in identificarea unor piete de desfacere a acestora;
c) sprijin in promovarea turismului si activitatilor conexe acestuia, prin valorificarea patrimoniului istoric si cultural local;
d) alte facilitati si scutiri de taxe si impozite acordate de autoritatile administratiei publice locale, in conditiile legii
(2) Pentru acordarea facilitatilor prevazute la alin. (1) lit. c) si d), autoritatile administratiei publice locale isi pot aproba in bugetele proprii sumele necesare.

Art. 20. – Intreprinderile sociale de insertie, care angajeaza tineri cu risc de marginalizare sociala, astfel cum sunt acestia definiti in Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt considerate angajatori de insertie si beneficiaza de facilitatile prevazute de lege pentru aceasta categorie de angajatori.

Art. 21. – (1) Intreprinderile sociale de insertie pot beneficia de masuri de sprijin, de natura ajutorului de stat, ce vor fi aprobate prin acte specifice, cu respectarea prevederilor comunitare si nationale in materie de ajutor de stat
(2) Masurile de sprijin de natura ajutorului de stat pentru intreprinderile sociale de insertie, prevazute de prezenta lege, se vor acorda cu respectarea legislatiei nationale si comunitare in domeniul ajutorului de stat si vor fi implementate prin hotarare a Guvernului, ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local
(3) Intreprinderile sociale si intreprinderile sociale de insertie pot beneficia anual de programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor din sfera economiei sociale in conformitate cu prevederile art. 251 lit. d) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la Programele nationale destinate finantarii intreprinderilor mici si mijlocii care se deruleaza de catre autoritatea publica centrala cu atributii in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii
(4) Prin derogare de la prevederile art. 251 din Legea nr. 346/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, procedura de implementare pentru programele prevazute la alin. (3) se aproba prin ordin comun al conducatorului autoritatii publice centrale cu atributii in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii si al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice.

Art. 22. – Luna mai a fiecarui an este dedicata organizarii diferitelor evenimente sau actiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, avand ca scop dezvoltarea locala si cetatenia activa, cooperarea si solidaritatea sociala, denumita luna promovarii economiei sociale.

CAPITOLUL IV

Organizare institutionala

SECTIUNEA 1

Compartimentul pentru economie sociala

Art. 23. – (1) In cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice se infiinteaza un compartiment la nivelul Directiei politici de ocupare competente si mobilitate profesionala, cu atributii in elaborarea politicilor si strategiilor in domeniul economiei sociale, promovarea si sprijinirea intreprinderilor sociale, precum si furnizarea de informatii catre persoanele fizice si juridice interesate
(2) Organizarea si functionarea compartimentului prevazut la alin. (1) se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare al Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Art. 24. – (1) In cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca se infiinteaza un compartiment pentru economie sociala, care coordoneaza si monitorizeaza activitatea agentiilor de ocupare in domeniul economiei sociale, precum si indrumarea metodologica a acestora
(2) In vederea asigurarii implementarii politicilor, dezvoltarii si monitorizarii domeniului de economie sociala, la nivel judetean se organizeaza, in cadrul agentiilor de ocupare, compartimente pentru economie sociala
(3) Organizarea si functionarea compartimentelor prevazute la alin. (1) si (2) se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, cu respectarea prevederilor legale in vigoare
(4) Compartimentele prevazute la alin. (1) si (2) se organizeaza cu incadrarea in numarul de posturi aprobat
(5) Pentru implementarea planului judetean de insertie socio-profesionala prevazut la art. 25 lit. i), agentia va aloca resurse financiare corespunzatoare.

Art. 25. – Principalele atributii ale compartimentelor pentru economie sociala din cadrul agentiilor de ocupare sunt:
a) analizeaza si evalueaza solicitarile persoanelor juridice care desfasoara activitati in domeniul economiei sociale in vederea acordarii, dupa caz, a atestatului sau a marcii sociale;
b) emit deciziile de acordare ori, dupa caz, de neacordare a atestatului, respectiv a marcii sociale;
c) introduc informatiile privind intreprinderile sociale, respectiv intreprinderile sociale de insertie, in Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale;
d) informeaza si acorda sprijin metodologic pentru derularea procedurii de atestare/certificare a intreprinderilor sociale/intreprinderilor sociale de insertie, precum si pentru desfasurarea activitatii acestora;
e) monitorizeaza, la nivel judetean, activitatea intreprinderilor sociale, respectiv a intreprinderilor sociale de insertie, si elaboreaza rapoarte trimestriale privind activitatea desfasurata de acestea, pe care le inainteaza Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca;
f) intocmesc raportul anual de activitate si il transmit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca;
g) furnizeaza informatiile necesare actualizarii registrului prevazut la art. 27 alin. (1);
h) propun Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice masuri de imbunatatire si dezvoltare a domeniului de economie sociala;
i) elaboreaza, prin consultare cu intreprinderile sociale de insertie, planul judetean de insertie socioprofesionala, definit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
j) suspenda sau retrag, dupa caz, atestatul ori marca sociala;
k) publica raportul anual de activitate pe pagina proprie de internet.

Art. 26. – (1) Se infiinteaza Comisia nationala pentru economie sociala, fara personalitate juridica, organism de colaborare, coordonare si monitorizare in domeniul economiei sociale, denumita in continuare Comisia nationala, cu scopul de a contribui la dezvoltarea economiei sociale prin promovarea si sprijinirea entitatilor din economia sociala
(2) Comisia nationala va avea o reprezentare paritara, va fi compusa din 14 membri si va fi condusa de un presedinte, ales de plenul acesteia. Comisia va avea in componenta:
a) cate un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, al Ministerului Economiei, Comertului si Turismului, al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, al Ministerului Finantelor Publice, al Ministerului Justitiei, al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, al Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, la nivel de secretar de stat;
b) cate un reprezentant din partea entitatilor economiei sociale prevazute la art. 3 lit. a)-f);
c) un reprezentant al intreprinderilor sociale de insertie
(3) Membrii Comisiei nationale prevazuti la alin. (2) lit. a) sunt numiti prin ordin de catre ministrul de resort, iar cei prevazuti la alin. (2) lit. b) si c) sunt numiti prin ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice
(4) Compartimentul prevazut la art. 23 alin. (1) va asigura secretariatul Comisiei nationale
(5) Organizarea si functionarea Comisiei nationale, inclusiv alegerea presedintelui, se reglementeaza prin regulament intern, aprobat prin ordin comun al ministrilor prevazuti la alin. (2) lit. a).

SECTIUNEA a 2-a

Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale

Art. 27. – (1) In scopul asigurarii informatiilor necesare, corecte si complete cu privire la situatia si evolutia domeniului economiei sociale la nivel national se infiinteaza Registrul unic de evidenta a intreprinderilor sociale, denumit in continuare registru
(2) Registrul este administrat de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si cuprinde, dupa caz, urmatoarele informatii cu privire la intreprinderile sociale si intreprinderile sociale de insertie existente in Romania:
a) denumirea completa;
b) categoria de persoane juridice in care se incadreaza;
c) data infiintarii;
d) domeniul de activitate;
e) cifra de afaceri/valoarea activului patrimonial, pierderile sau profitul inregistrat in anul fiscal anterior;
f) numarul total de angajati;
g) documentele care atesta apartenenta la grupul vulnerabil;
h) copia fisei de post/fiselor de post a persoanei/ale angajatilor care apartin grupului vulnerabil;
i) formele de sprijin de care beneficiaza angajatorul;
j) abaterile/sanctiunile angajatorului;
k) data acordarii/suspendarii/retragerii atestatului sau, dupa caz, a marcii sociale
(3) Angajatorii sunt obligati sa transmita documentele prevazute la alin. (2) lit. g) agentiilor de ocupare, in termen de 5 zile de la data la care se demonstreaza ca persoana angajata apartine grupului vulnerabil sau, dupa caz, de la data la care au intervenit modificari in documentele furnizate.

Art. 28. – Procedura de organizare, actualizare si utilizare a registrului se elaboreaza de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, la propunerea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, si se aproba prin ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice. CAPITOLUL V Sanctiuni

Art. 29. – Nerespectarea dispozitiilor prezentei legi constituie contraventie si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei, nerespectarea de catre intreprinderile sociale de insertie a conditiilor prevazute la art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (2) si la art. 27 alin. (3);
b) cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, utilizarea marcii sociale, de catre intreprinderile sociale de insertie, peste termenul de valabilitate prevazut la art. 13 alin. (1);
c) cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei, utilizarea marcii sociale de catre alte persoane fizice sau juridice care nu sunt detinatorii legali ai acesteia;
d) cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, in cazul lipsei documentelor doveditoare care certifica apartenenta la grupul vulnerabil, prevazute la art. 6 alin. (2);
e) cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei si retragerea atestatului, incalcarea a cel putin unui criteriu dintre cele prevazute la art. 8 alin. (4).

Art. 30. – Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre:
a) organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, pentru contraventiile prevazute la art. 29 lit. a)-c) si e);
b) Agentia Nationala pentru Inspectia Muncii si Securitate Sociala, pentru contraventiile prevazute la art. 29 lit. d).

Art. 31. – (1) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute la art. 29, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal
(2) Procesele-verbale vor fi depuse in fotocopie la compartimentul din cadrul agentiilor judetene de ocupare a fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti.

Art. 32. – Dispozitiile referitoare la contraventii, prevazute la art. 29, se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 33. – Amenzile contraventionale aplicate conform prezentei legi se constituie venituri la bugetul de stat.

CAPITOLUL VI

Dispozitii finale

Art. 34. – (1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice va elabora normele metodologice de aplicare, care se aproba prin hotarare a Guvernului
(2) In termenul prevazut la alin. (1) se modifica Hotararea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, precum si pentru modificarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, si Regulamentul de organizare si functionare al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Art. 35. – Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia prevederilor art. 6 alin. (2), art. 8 si art. 12-14, care intra in vigoare la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevazuta la art. 34 alin. (1).

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALERIU-STEFAN ZGONEA

PRESEDINTELE SENATULUI
CALIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TARICEANU

Bucuresti, 23 iulie 2015.
Nr. 219.