National Bank of Greece se așteaptă să încaseze venituri din vânzarea Banca Românească mai mici față de valoarea contabilă a activelor nete ale băncii, arată raportul grupului elen pentru 2018.

Mai mult, prezentările NBG indică faptul că Banca Românească și operațiunile Ethniki din România, precum și operațiunile grupului din Cipru și Egipt urmează să fie vândute în trimestrul al doilea din 2019.

Surse din piață susțin că NBG și Eximbank au ajuns deja la o înțelegere privind tranzacția prin care grupul elen vinde Banca Românească.

Vânzarea „Banca Românească” se înscrie pe trendul dezinvestirii selective a operațiunilor din străinătate ale celor patru mari bănci din Grecia pentru a-și putea atinge angajamentele asumate față de Comisia Europeană.

În acest context, din cele patru mari bănci elene, numai Alpha Bank a decis să rămână pe piața din România, renunțând la alte operațiuni din regiune, în timp ce EFG Eurobank și Piraeus Bank au vândut Bancpost, respectiv Piraeus Bank România, către Banca Transilvania, respectiv către fondul american de investiții JC Flowers.