fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Conditii pentru amanarea platii ratelor!

Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare a plății ratelor o stabilește imprumutatul, putând fi cuprinsă între o lună și cel mult nouă luni, fără a putea fi depășită data de 31 decembrie 2020.

Detaliat, imprumutatii pot fi persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei și persoanele juridice din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepția instituțiilor de credit.

Totuși, cei care sunt restanțieri deja la plata ratelor nu pot beneficia de măsură. Mai exact, cei care au restanțe la data de 16 martie 2020 și nu le-au achitat încă până la data solicitării suspendării plății următoarelor rate.

De asemenea, cei care au contractat credite după această dată nu pot obține amânarea ratelor, nici cei cărora le-a fost declarată scadența anticipată și nici cei care au avut scadența ultimei rate la 30 martie.

Tipurile de contracte pentru care se pot amâna ratele: contractele de credit pentru consumatori, cele pentru cumpărarea de bunuri imobile și cele de leasing. În categoria creditelor ipotecare se încadrează și creditele acordate prin programul Prima Casă.

Cererile vor putea fi depuse prin poșta clasică, prin e-mail sau chiar telefonic, dar numai în 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, adică până la data de 14 mai 2020.

„Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele enumerate (…), acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care va fi anunțat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet, situație în care creditorul are obligația înregistrării convorbirii”, dispune ordonanța.

Când vine vorba de dobânzi, actul normativ stabilește că cele aferente perioadei de suspendare se vor capitaliza la soldul creditului existent la finalul perioadei, adică dobânzile se vor adăuga sumelor de plată de la sfârșitul lunilor în care plata ratelor a fost amânată. Sumele rezultate în urma capitalizării se vor plăti eșalonat până la noua dată de valabilitate a contractului de credit, ce include și perioada de amânare a plății ratelor.

Excepție de această regulă fac împrumuturile imobiliare, dobânzile pentru acestea calculându-se potrivit prevederilor contractului de credit și reprezentând o creanță pentru care dobânda este zero, plata creanței urmând să fie făcută eșalonat, timp de 60 de luni, adică în doi ani și jumătate. Acest lucru se întâmplă, după cum și consultantul fiscal Adrian Bența subliniază într-un comunicat primit de redacția noastră, pentru a nu se datora dobândă la dobândă.

Referitor la firme, acestea vor putea amâna ratele numai dacă și-au întrerupt total sau parțial activitatea, din cauza deciziilor luate de autorități în perioada stării de urgență. Totodată, acestea vor trebui să obțină un certificat de stare de urgență de la Ministerul Economiei.

Contractele de credit vor fi modificate astfel, în baza OUG 37/2020, fără a fi nevoie de acte adiționale.

Sursa: avocatnet.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.