fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Apare o nouă banca în România!

Fostul ministru de finante, Eugen Teodorovici, a anunțat că apare o noua banca in Romania. Astfel, Senatul a adoptat proiectul legislativ prin care se aprobă înființarea unei noi bănci cu capital de stat.

Indiferent de culoarea politică, senatorii au înțeles necesitatea și importanța acestei inițiative, a precizat fostul ministru. Totodata, acesta a declarat că proiectul său legislativ privind înființarea unei Bănci de dezvoltare în România a fost încununat de succes.

Teodorovici precizează că noua instituție financiară va derula servicii financiare şi de consultanţă pentru susținerea activității socio-economice din țara noastră și sprijinirea antreprenoriatului.

”Promovarea investițiilor”

„Țin să le mulțumesc celor care, indiferent de culoarea politică, au înțeles necesitatea și importanța acestei inițiative”, a scris Eugen Teodorovici.

„Înființand Banca de dezvoltare, vom asigura sprijinirea anteprenoriatului şi dezvoltarea socio-economică a României prin promovarea investiţiilor și prin derularea de servicii financiare şi de consultanţă, precum şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii.

Sper, în continuare, în maturizarea clasei politice românești și în capacitatea tuturor politicienilor de a găsi consensul în problemele de interes major pentru români și pentru România”, a adăugat fostul ministru de Finanțe.

În acest sens, Banca de Dezvoltare a României va contribui la implementarea politicilor economice ale Guvernului printr-o serie de produse financiar-bancare specifice oferite categoriilor de beneficiari eligibili şi va avea la dispoziţie o gamă variată de surse de finanţare potenţiale, se arată în nota de fundamentare a proiectului legislativ.

Anterior, si Eximbank a fost transformată in banca de dezvoltare, după modelul unor instituţii similare din Polonia, Croaţia, Ungaria şi Germania, reiese dintr-un proiect de lege publicat la finele săptămânii de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Eximbank este o societate comercială pe acţiuni, la care statul deţine în orice moment minimum de 51% din capitalul social.

Aceasta a fost înfiinţată iniţial pentru a susţine activitatea exportatorilor. La ora actuală, banca are un regim special, acţionând atât în numele statului, pentru emisiune de garanţii, cât şi în nume propriu prin creditarea companiilor.

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.